Avantajele utilizarii Microscopului Operator Dentar (MOD) in stomatologia restaurativa
Restaurarile directe din materiale compozite (Obturatii/plombe) sunt cele mai reaspandite tipuri de restaurari la nivel mondial. Anual in lume se realizeza peste 500 de milioane de obturatii dintre care mai mult de jumate sunt din materiale compozite, datorita multiplelor avantaje pe care aceste materiale le prezinta.
Incepand cu anii’70 medicii dentisti au inceput sa analizeze utilizarea magnificatiei in stomatologie. Lupele dentare sunt cele mai frecvent utilizate dispozitive pentru magnificare, datorita preturilor mai accesibile si a usurintei de utilizare fara schimbari majore in protocolul de lucru si ergonomie. Ele sunt disponibile in multiple variante si modele oferind magnificari de pana la 6.5X. Exista si dezavantaje care limiteaza utilizarea lor in randul medicilor: lipsa pozitiei fixe (miscari fine ale capului medicului deregleaza imaginea campului operator marit); necesitatea schimbarii lupei pentru a obtine magnificatie diferita.
Au trecut deja mai mult de 30 de ani de cand medicii dentisti si-au pus problema utilizarii microscoapelor in stomatologia restaurativa, identificand avantajele magnificatiei in etapele de diagnostic si tratament. [1] Privita cu scepticism la inceput, introducerea efectiva pe scara larga a utilizarii microscopului in stomatologia restaurativa a evoluat destul de lent. Cresterea este insa evidenta in ultimii ani data fiind si familiarizarea lumii stomatologice cu microscoapele dentare, devenite deja dotare implicita pentru specialistii endodonti.
Principiile de baza ale stomatologiei restaurative nu s-au schimbat semnificativ in ultimii 30 de ani, insa criteriile estetice, biologice si mecanice sunt acum mai strict respectate de catre medicii dentisti, in spiritul unei rafinari bazate pe argumente stiintifice, evolutia materialelor, tendinta generala mondiala spre estetica si biomimetism. Mai mult, in ajutorul acestei tendinte a venit evolutia rapida a materialelor utilizate, a echipamentelor care s-au dezvoltat intr-un ritm alert aducand multe elemente de progres tehnologic dar, uneori, generand si dovezi contradictorii. Abundenta de instrumente si materiale din ultimii ani a condus la competitie acerba pentru obtinerea unor tratamente estetice, minim invazive, cat mai aproape de situatia naturala, mai rapide si predictibile avand si o rata de succes tot mai mare. Toate aceste cerinte care presupun precizie si finete sunt insa greu de indeplinit de catre operator in lipsa folosirii magnificatiei insotite de o buna iluminare.
Inca de la inceputul anilor 2000 principiile stomatologiei minim invazive au inceput sa fie tot mai des si mai amplu promovate in stomatologie [2]. David Clark, fondatorul Academiei de Microscopie Dentara si unul dintre pionierii miscroscopiei stomatologice spunea ca “cel mai mare indicator al retenției pe termen lung a dinților este volumul tesutului dentar natural sănătos care rămâne dupa ce incheiem tratarea uni dinte”. [3].
Beneficiile utilizarii lui in stomatologie sunt unanim acceptate:
1. Vizibilitate crescuta
Datorita magnificarii si a luminii transmise prin fibra optica la campul operator este posibila tratarea cu mai multa precizie in conditii de vizibilitate incomparabil imbunatatite fata de privirea directa cu ochiul liber. [4]
2. Creste calitatea tratamentului
Exista numeroase studii publicate pe tema cresterii calitatii tratamentelor efectuate sub control microscopic datorita preciziei diagnosticului si realizarii mai fine a diferitelor etape de tratament [5-10]. 3. Tratamente minim invazive prin scaderea sacrificiului de tesutul dentar
Principiile stomatologiei minim invazive au devenit in prezent o prioritate pentru fiecare medic dentist. Ele sunt mai usor de respectat lucrand cu magnificatie. Depistarea precoce a cariilor incipiente inainte de extinderea lor este imposibil de realizat cu ochiul liber fara magnificatie la fel ca indepartarea materialelor de obturatie vechi in conditii de siguranta absoluta pentru tesutul dentar sanatos restant.
3. Scaderea tipului de adaptare ocluzala a restaurarilor directe
Utilizand magnificatia in faza de modelare ocluzala a materialelor compozite din care se realizeza obturatiile se pot reduce aproape total excesele de material aplicate la nivelul suprafetelor ocluzale, scazand asadar timpul de adaptare ocluzala.
4. Pozitie ergonomica de lucru
Medicii dentisti care folosesc microscopul operator dentar declara fara echivoc ca marirea campului operator, cresterea intensitatii iluminarii, pozitia ergonomica in timpul lucrului si certitudinea controlului procedurilor realizate conduc impreuna la scaderea drastica a oboselii oculare, a durerilor musculo-scheletale si scad oboseala psihica. Toate acestea aduc un beneficiu net in favoarea calitatii vietii medicului dentist in conditiile respectarii indicatiilor de ergonomie a lucrului la microscop.[11,12,13]
5. Siguranta si motivatia medicului
Utilizarea unui microscop creste siguranta abordarii anumitor tratamente prin increderea de reusita adusa de posibilitatea controlarii si verificarii vizuale precise a detaliilor care sunt importante in fiecare faza de lucru, de la curatarea si prepararea cavitatilor carioase pana la adaptarea de finete a lucrarilor protetice ceramice etc.
6. Comunicare mai buna cu pacientul si asistentul medical
Utilizarea microscopului operator dentar ofera posibilitatea de a realiza fotografii si materiale video care la finalul tratamentului pot fi aratate pacientilor astfel incat acesta sa fie corect si deplin informat asupra particularitatilor cazului propriu. Imaginile au menirea de a face intelegerea mai usoara si explicatiile medicului argumentate. Mai mult decat atat, in munca la 4 maini, asistentul medical este mai eficient daca poate urmari direct (fie pe ecran fie printr-un ocular dedicat) campul operator asa cum il vede medicul, acest lucru dandu-i posibilitatea de a interveni prompt in anumite etape in care ajutorul este direct necesar (pentru adaptarea unei matrici, fixarea unei cleme de diga etc).
7. Evitarea iatrogeniilor
Lucrul intr-un camp operator bine iluminat si marit de peste 20 de ori ofera medicului posibilitatea de a fi extrem de precis in miscari atunci cand utilizeaza instrumentar agresiv, mai ales freze la turatii mari, montate in turbina sau chiar piesa contra unghi. Se pot asfel evita: atingerea dintelui vecin atunci cand se prepara cavitati proximale sau se slefuiesc dinti pentru lucrari protetice, indepartarea nedorita a unei zone de dentina care sa conduca la deschiderea camerei pulpare etc. Aceste lucruri sunt, in multe cazuri greu de controlat atunci cand nu exista magnificatie si iluminare buna, mai ales in conditiile in care campul operator este obstructionat vizual de prezenta apei de racire amestecata cu particule de smalt si rumegus dentinar.
Istoria altor specialitati medicale ne-a aratat deja ca noile echipamente au o durata de adoptare pe scara larga variabila, uneori chiar de lunga durata, existand un echilibru intre trei factori majori: beneficiile aduse tratamentului, costul de achizitie si efortul depus de medic in utilizarea lui. In cazul microscoapelor, pana in prezent, abia primul factor este de necontestat. Costurile si reticenta la schimbare continua sa fie piedici majore in raspandirea utilizarii microscoapelor in stomatologia restaurativa.
Introducerea magnificarii si imbunatatirea iluminarii campului operator sunt printre cele mai spectaculoase schimbari din ultimii 30 de ani in stomatologia restaurativa. Iluminarea cu fibra optica este factorul cheie care completeaza magnificarea oferita de microscop astfel incat tratamentele pot fi in prezent realizate in conditii crescute de siguranta si in conditii de calitate net superioare fata de trecut.
Dr. Marius Bud - stomatologie restaurativa la microscop, MB Dental Cluj-Napoca