Analiza fiecărui caz este realizată de medicul chirurg implantolog împreună cu medicul care va realiza reabilitarea protetică supraimplantară. Aceștia analizează împreună care sunt posibilitățile de rezolvare implanto-protetică a cazului prin realizarea unuia sau mai multor implanturi dentare pornind de la soluția protetică dorită. Rezultatele acestei analize sunt prezentate pacientului sub forma unor variante de planuri de tratament.

Pacientul va fi cel care va decide varianta finală de tratament, fiind informat despre avantajele și dezavantajele planului ales. Uneori decizia poate fi una complicată și îl poate pune într-o mare dilemă pe pacient. Pacienții preferă în mod normal reabilitările protetice fixe. Acestea nu sunt mereu posibil de realizat, sau se pot realiza în condiții pe care pacientul nu le preferă din varii motive:

• durata mare a tratamentelor, care se poate întinde pe multe luni datorită tratamentelor intermediare necesare;
• intervenții suplimentare de reconstrucție osoasă, care pot produce stres și soli citare nervoasă anumitor pacienți, mai ales celor cu un grad mare de anxietate;
• motive financiare care pot descuraja pacientul în alegerea acestor soluții de tratament.

Atunci când pacientul își pierde toți dinții, una dintre soluții poate fi realizarea unei punți fixe (cimentate, înșurubate, mixte), susținută pe 6 implanturi care trebuie inserate în prealabil în os. Aceste implanturi ale căror poziție este precis determinată de medicul implantolog vor susține lucrarea protetică fixă.

Lucrările pot fi realizate, în funcție de caz, pe ambele maxilare sau doar pe unul dintre maxilare. Atunci când pacientul prezintă lucrări vechi necorespunzătoare, sprijinite pe dinți care prezintă mobilitate crescută, (Fig. 3.6.1 lucrarea anterioară, mandibulară și Fig. 3.6.2) pacientul va rămâne edentat (fără dinți) în urma extracțiilor dinților mobili. În cazul acestui pacient, toți dinții superiori prezintă rectracții ale gingiei, iar cei din partea stângă (incisivul central, incisivul lateral și caninul) au fost tratați endodontic (tratamente de canal). Acest lucru a indicat acoperirea lor cu coroane metalo-ceramice (Fig. 3.6.3).

Pe baza scanărilor imagistice 3D (CBCT) se vor efectua măsurători ale înălțimii și lățimii osului mandibular, astfel încât medicul implantolog să poată decide dacă se pot insera implanturi direct sau este nevoie de adăugare de os în prealabil. Se realizează un ghid chirurgical care ajută la poziționarea precisă a implanturilor în os (Fig.3.6.4. dr. Ondine Lucaciu), iar în 24 de ore după această intervenție pacientul primește o punte provizorie fixă pe care o va purta un interval de 3-6 luni, perioadă necesară osteointegrării implanturilor, respectiv vindecării (Fig. 3.6.5). Această lucrare provizorie va fi înșurubată în 6 puncte, în cele 6 implanturi inserate în mandibulă (Fig. 3.6.6).

După acest interval lucrarea provizorie se îndepărtează, în fiecare implant se montează câte un dispozitiv necesar realizării amprentelor (Fig. 3.6.7) care vor servi tehnicianului dentar pentru realizarea punții definitive (Fig. 3.6.8 și Fig. 3.6.9). Realizarea acesteia se face în câteva zile, interval în care pacientul va continua să poarte lucrarea provizorie realizată inițial.

Lucrarea finală se va înșuruba pe componentele protetice ale implanturilor (Fig. 3.6.10 și 3.6.11), iar perforațiile de acces pentru șuruburi (Fig. 3.6.12) vor fi acoperite cu material compozit (Fig. 3.6.13). După fixarea definitivă (Fig. 3.6.14) puntea poate fi oricând detașată de către medicul dentist la nevoie, prin simpla îndepărtare a materialului compozit și desfiletarea șuruburilor de fixare.

Bibliografie:

Strietzel FP, Karmon B, Lorean A, Fischer PP. Implant-prosthetic rehabilitation of the edentulous maxilla and mandible with immediately loaded implants: preliminary data from a retrospective study, considering time of implantation. Int J Oral Maxillofac Implants. 2011 Jan-Feb;26(1):139-47.

Carl Misch. Dental Implant Prosthetics, 2nd Edition, Mosby 2014, ISBN: 9780323078450