Reabilitările implanto-protetice au o rată mare de succes în condițiile analizei atente și personalizate a fiecărui caz în parte. Ca în toate ramurile stomatologiei și alegerea tipului de reabilitare implanto-protetică trebuie să ia în considerare atât factorii determinanți legați de pacient, cât și condițiile locale particulare ale cazului.

Factorii determinanți ai pacientului sunt:

• vârsta;
• starea generală de sănătate;
• starea psihologică;
• nivelul socio-economic;
• obiceiurile alimentare;
• cerințele estetice;
• linia zâmbetului;
• rezolvările anterioare pe care le-a avut (proteze);
• biotipul gingival.

Condițiile particulare locale ale cazului:

• cantitatea osoasă în funcție de care se va opta pentru GBR, implante scurte sau lungi;
• calitatea osului (densitatea osoasă);
• regiunea reabilitată prin implanturi (anterior sau posterior);
• situația arcadei antagoniste (dacă există o lucrare fixă susținută de dinți naturali/implante/proteză mobilizabilă);
• raportul dintre lungimea coroanei și a implantului ( raport de 1:2);
• caracteristici biomecanice: distribuția forțelor pe viitoarea coroană și axul de transmitere până la nivelul implantului.

Pentru a putea oferi pacienților noștri cel mai potrivit tratament, elaborarea planului de tratament implanto-protetic se face în baza discuției cu pacientul (anamneză), a examenului clinic, a analizei investigațiilor paraclinice radiologice, a modelului de studiu și a fotografiilor cazului.

În cazul edentațiilor unidentare (lipsa unui singur dinte), recomandarea este inserarea unui implant și realizarea unei coroane individuale, fie înșurubată, fie cimentată. În edentațiile multiple (lipsa mai multor dinți), ideal este să se insere atâtea implanturi câți dinți lipsesc, pentru a putea oferi un suport optim viitoarelor restaurări protetice. În situația edentațiilor totale maxilare sau mandibulare (lipsa tuturor dinților), alegem între realizarea unor reabilitări mobilizabile (care se pot îndepărta) sau fixe (pacientul nu le poate scoate din gură). Alegerea între lucrări fixe sau mobilizabile se face în funcție de numărul de implanturi care se pot insera, ținând cont de factorii determinanți ai pacientului și condițiile cazului.

Coroanele și punțile supraimplantare

Dinții naturali sunt primii care intră în procesul de digestie al alimentelor prin participarea la incizia și amestecarea acestora. Mai mult, dinții au o funcție extrem de importantă în fonație și estetică. Pierderea unui dinte și înlocuirea lui cât mai rapidă poate duce la alterări grave ale acestor funcții. Cu cât breșa edentată este protejată mai repede, cu atât aceste modificări întârzie să apară. Cea mai frecventă complicație apărută în urma extracției unui dinte este dată de înclinarea dinților adiacenți breșei, cu apariția spațiilor interdentare și îngreunarea protezării ulterioare.

Apariția implanturilor dentare a dus la scăderea numărului de lucrări protetice mobilizabile (lucrări care se îndepărtează). După pierderea unui dinte se examinează vo lumul osos remanent, iar dacă osul este suficient se inseră implantul dentar, care este practic un înlocuitor pentru rădăcină (Fig. 3.5.1 și Fig. 3.5.2). Se așteaptă vindecarea pe o perioadă cuprinsă între 3 și 6 luni (Fig. 3.5.3). Se verifică radiografic poziționarea corectă a implantului (Fig. 3.5.4).

După perioada de osteointegrare a implantului acesta se descoperă, adică se creează o cale de comunicare cu mediul bucal, el până în această etapă fiind acoperit de gingie. Se instalează apoi un bont de vindecare care are rolul să ghideze vindecarea gingiei în jurul implantului.(Fig. 3.5.5 și 3.5.6) Cu acest bont pacientul așteaptă o perioadă variabilă de 14-21 de zile, iar dacă după acest interval gingia este vindecată, se poate trece la etapa următoare – cea de amprentare.

Coroanele dentare sunt piese protetice manufacturate cu ajutorul tehnicianului dentar. Pentru a-i transmite informația acestuia, pe implant se montează un bont de transfer, care are rolul de stabilire exactă a poziției implantului. La îndepărtarea amprentei dentare, acesta rămâne fixat în materialul de amprentare. (Fig. 3.5.7 și 3.5.8) Dacă amprentarea se realizează prin scanare optică digitală cu un scanner digital (ex. Cerec), va fi scanat și bontul special de transfer. Amprenta este trimisă ulterior la tehnicianul dentar care începe etapele de realizare a coroanei. Variantele de material din care poate fi realizată coroana sunt multiple ( metalo-ceramic, ceramic pe zirconiu, etc.).

După câteva zile, coroana ajunge în cabinetul de medicină dentară pe un model realizat din gips sau printat la o imprimantă 3D care reproduce dinții pacientului. (Fig. 3.5.9 și 3.5.10)

Majoritatea coroanelor sunt fixate prin înșurubare pe platforma implantului, dar sunt și variante care se cimentează. La cele realizate prin înșurubare, coroana are un orificiu prin care aceasta se strânge cu ajutorul unei chei dinamometrice pe implant, ulterior acest orificiu acoperindu-se cu materiale compozite. După fixarea coroanei, poziționarea corectă a acesteia este verificată radiografic.(Fig. 3.5.12) Coroanele simulează forma și aspectul dinților naturali și ajută la refacerea funcției și esteticii dentare. (Fig. 3.5.13)

Bibliografie:

Linkevivius T., Zero bone loss concepts 2020

Klinenberg I., Eckert S., Functional occlusion in restorative dentistry and prosthodontics 2015