CJ MS
office@mbdental.ro 0371 782 467
Logo Mb Dental

Imobilizarea dinților parodontotici

Dr. Mircea Mureșan
Dr. Mircea Mureșan
11 ianuarie 2024

Boala parodontală este una dintre cele mai întâlnite patologii de la nivelul cavității bucale și unul din principalii factori cauzali pentru pierderea dinților. Debutul și evoluția ei sunt insidioase, de multe ori durerile și sângerările gingivale apărând doar în fazele avansate ale bolii. Acest lucru duce și la prezentarea tardivă a pacienților și îngreunarea tratamentului. Prevenția este cea mai bună armă de apărare împotriva distrucției parodontale avansate. Retracția gingivală și resorbția osoasă sunt cele mai evidente simptome care duc pacienții la căutarea unui tratament conservator. Cu toate că există soluții multiple de tratament, există și situații când singura indicație validă este extracția dentară. Dinții afectați de boala parodontală primesc indicații de extracție atunci când suportul osos remanent nu mai poate menține dintele pe poziția lui inițială. Pierzându-se os pe toată circumferința dinților, aceștia devin mobili (se mișcă). O anumită mobilitate fiziologică este prezentă și la nivelul dinților naturali, dar mobilitatea dinților parodontotici este mult crescută.

Una din soluțiile adjuvante în terapia bolii parodontale o reprezintă imobilizarea dinților, care este o metodă de fixare rigidă, unind mai mulți dinți cu ajutorul unor sisteme speciale care pot fi executate în laboratorul de tehnică dentară (metalice) sau aplicate direct în cabinetul de medicină dentară. Cele mai folosite sunt cele care au la bază o bandă din fibră de sticlă fixată adeziv pe suprafața dinților.

Când se pierd sau se extrag dinți din zona estetică (frontală), există anumite situații când acești dinți pot fi fixați în sistemul de imobilizare în scop estetic, pe termen scurt-mediu. (Fig. 5.4.1 și Fig. 5.4.2)

Figura 5.4.1
Figura 5.4.1
Figura 5.4.2
Figura 5.4.2

Având în vedere că se folosește un sistem adeziv, dinții se izolează cu diga dentară, care are rolul unei izolări perfecte de restul mediului bucal și reduce contaminarea cu salivă sau sânge. Dinților extrași sau pierduți li se reduce din lungimea rădăcinii, pentru a putea fi repozitionați estetic în poziția corectă. Ei nu mai primesc vascularizație și inervație, doar se sprijină la nivelul gingiei. (Fig. 5.4.3).

Figura 5.4.3
Figura 5.4.3

Banda de imobilizare are culoarea aproximativă cu cea a dinților, singurul inconvenient fiind volumul ușor mărit cu care pacientul se obișnuiește în 1-2 zile. (Fig. 5.4.4 și 5.4.5).

Figura 5.4.4
Figura 5.4.4
Figura 5.4.5
Figura 5.4.5

După imobilizare, dinților li se aplică terapia parodontală uzuală, pacientul fiind monitorizat la intervale regulate de timp. Este o soluție viabilă atât timp cât și pacientul menține o igienă riguroasă a zonei respective, foarte important fiind să existe zone libere pentru igienizarea interdentară. Unele cazuri implică păstrarea sistemelor de imobilizare pe parcursul mai multor ani de zile, pacienții fiind deschiși la metode minim invazive rapide, acestea incluzând soluțiile finale protetice sau implantare. (Fig. 5.4.6, 5.4.7)

Figura 5.4.6
Figura 5.4.6
Figura 5.4.7
Figura 5.4.7

Bibliografie:

Serio G., Manual of clinical periodontics 2015.

Lindhe J., Clinical Periodontology and Implant dentistry 2008.


micro tratamentemacro rezultate

Contact

Hai să vorbim!

Zâmbetul tău este prioritatea noastră, contactează-ne pentru o consultație!

Selectează clinica cea mai apropiată: