În practica noastră de zi cu zi, întâlnim de cele mai multe ori situaţii care ne pun în dificultate. Dinţii care ne pun problemele cele mai mari, din punct de vedere endodontic sau al restaurării protetice, sunt cei cu distrucții coronare extinse şi margini subgingivale.

Întrebările cu cele mai grele răspunsuri, de care nu suntem niciodată convinşi sunt: extragem sau tratăm?

Când hotărâm extracţia unui dinte? Când tratăm?

În primul rând trebuie să avem stabilite limitele care ne impun una din cele două decizii. Care sunt condiţiile ca un dinte să poată fi restaurat protetic, dar să îndeplinească şi criteriile specifice endodonției? În medicina dentară modernă, tratamentele impun folosirea izolării cu ajutorul sistemului de digă, care stă la baza piramidei tratamentelor dentare. Situaţiile clinice ne arată că nu toţi dinţii sunt izolabili, cei care nu pot fi, ajung inevitabil la ultima manoperă din viaţa unui dinte – extracţia. Indicația de restaurare a unui dinte este dată de gradul de distrucție al coroanei. Este de importanță vitală prezența a cât mai mult țesut dentar sănătos supragingival, adică este nevoie de un suport pentru viitoarea restaurare protetică. O coroană dentară trebuie să cuprindă dintele pe toată circumferința lui, acesta fiind un deziderat ideal. Pentru a îmbunătăți această condiție, medicul parodontolog are la dispoziție câteva proceduri ajutătoare. Procedurile care restabilesc marginile situate subgingival: gingivectomia, elongarea coronară, extruzia chirurgicală parţială şi extruzia ortodontică, fiecare cu indicaţii bine stabilite. Radiografiile dentare ne ajută în stabilirea unui diagnostic complet și în alegerea soluției potrivite pentru fiecare pacient.

Gingivectomia este efectuată în cazurile în care distrucţia subgingivală nu este foarte avansată, conturul gingival putând fi modificat cu unele limite. (Fig. 5.6.1 și 5.6.2).

Este cea mai simplă manoperă modelatoare gingivală, cu o vindecare rapidă și de cele mai multe ori fără complicații. Izolarea dintelui care era imposibilă inițial, devine mai facilă și următoarele tratamente reconstructive pot fi continuate. (Fig. 5.6.3 și 5.6.4). Vindecarea se face în aproximativ 2 săptămâni. (Fig. 5.6.5)

Elongarea coronară este o intervenție chirurgicală minim invazivă, indicată în cazul necesităţii osteoplastiei, fiind caracteristică distrucţiilor profunde (Fig. 5.6.6 și 5.6.7), situație când se modifică și conturul osos adiacent dintelui. Scopul principal al acestei proceduri este de a crește dimensiunea coroanei dentare pentru a servi ca suport unei coroane de acoperire (Fig. 5.6.8).

După vindecarea gingiei, etapele protetice sunt la fel ca și pentru dinții pregătiți uzual pentru coroane de acoperire (Fig. 5.6.9 și 5.6.10).

Extruzia chirurgicală parţială are avantajul alterării osului alveolar şi al ţesuturilor moi, are indicații stricte și este una din ultimele manopere ce poate fi făcută pentru salvarea unui dinte decimat (Fig. 5.6.11). Dinții cu acest tip de extruzie au nevoie de o perioadă de vindecare de aproximativ 2 luni (Fig. 5.6.12). Finalitatea șirului de tratamente este tot de natură protetică, pentru a reda estetic și funcțional dinții tratați (Fig. 5.6.13 și 5.6.14). Extruzia ortodontică asociată cu fibrotomia are ca rezultat creșterea volumului dentar supragingival, singurul neajuns fiind extinderea tratamentului pe o perioadă mai mare de timp.

Aceste proceduri ajută la creşterea ratei de succes pentru tratamente şi a gradului de restaurabilitate al unor dinţi care iniţial aveau un prognostic rezervat. Poziţionarea marginilor supragingival duce la uşurarea tratamentelor ulterioare şi restabilirea efectului Ferrule, indispensabil unei restaurări protetice de durată.

Bibliografie:

Mohan K., Ravindra R., Roopa D Atraumatic surgical extrusion using periotome in esthetic zone A case series.

Kelly RD., Addison O., Tomson PL., Krasti G., Atraumatic surgical extrusion to improve tooth restorability. A clinical report.