Cu toţii ne dorim dinţi cât mai albi în mod natural, însă acest lucru nu este întotdeauna posibil pentru mulţi dintre noi decât cu ajutorul unor tratamente de albire. Faptul este normal, întrucât nuanţa albului dinţilor variază de la o persoană la altă, chiar şi atunci când etapele igienei orale sunt respectate fără excepţie. Deşi diferenţele de colorit diferă, în general, în funcţie de cât de mineralizat este stratul de la exteriorul dintelui (când acesta este slab mineralizat, devine translucid iar dintele preia culoarea gălbuie dată de dentină), există numeroase alte cauze ce pot determina discromia.

Astfel, discromia poate avea cauze intrinseci, precum cele genetice (amelogeneza şi osteogenza impefectă, spre exemplu), lipsa vitaminelor A şi B, administrarea tetraciclinei în timpul sarcinii sau înaintea vârstei de 7 ani, ingerarea unei cantităţi mari de fluor în copilărie s.a.m.d. În aceste situaţii, dentina este cea care prezintă o culoare neobişnuită, însă aceasta poate fi corectată cu ajutorul procedeelor de albire.

La baza discromiei pot sta, însă, şi numeroşi factori extrinseci, precum bacteriile croatofage din cavitatea bucală sau consumul de tutun, cafea, ceai ori vin. Substanţele cromogene conţinute de acestea pătează cu uşurinţă smalţul dinţilor. În mod particular, fumatul îngălbeneşte acut dinții, datorită stratului de nicotină care se depune pe aceştia.

Înaintarea în vârstă este şi ea o cauză a îngălbenirii dinţilor, fiindcă, odată cu vârsta, smalţul dinţilor se subţiază iar culoarea galbenă a dentinei transpare mult mai puternic. La această se adaugă, de regulă, şi o serie de agenţi extrinseci, precum şi o igienă orală tot mai neglijentă.

De aceea, pentru combaterea discromiei trebuie depistate întâi cauzele care au provocat-o şi natura acestora. În urmă controlului stomatologic, medicul vă va putea recomanda un tratament specific de albire şi/sau alte sfaturi referitoare la această problemă .

Să ne zâmbim cu bine!