Cei ce suferă de migrene în mod repetat nu s-au gândit, cu siguranță, că medicul dentist le-ar putea oferi soluția acestei probleme. De fapt, până de curând, nici medicii dentiști nu și-au imaginat probabil că ar putea trata (și) această problemă.
În urma unor studii realizate pe pacienții ce acuzau migrene în mod constant, s-a demonstrat că, în 77% din cazuri, durerea se manifestă la pacienții care își încleștează puternic maxilarele pe durata somnului.
Nu este vorba, însă, de pacienții cu bruxism, care scrâșnesc din dinți, ci de cei care își încleștează maxilarele atât de puternic, încât mușchii temporali se contractează, în medie, de 14 ori mai mult decât normal în timpul somnului. Acest fapt determină apariția migrenei în timpul zilei, de multe ori chiar la prima oră a dimineții.
Pentru a obține aceste date, cercetătorii le-au oferit subiecților un dispozitiv special (cunoscut ca NTI, Nociceptive Trigeminal Inhibition), asemănător unei gutiere, pe care aceștia l-au purtat în timpul somnului.
Spre deosebire de o gutieră normală, dispozitivul acoperă numai incisivii centrali, reducând tensiunea încleștării cu două treimi. În 77% din cazuri, durerile de cap au dispărut complet după purtarea acestui dispozitiv vreme de opt săptămâni.
Iată, deci, o posibilă soluție la problema migrenelor repetate, al cărei succes depășește de departe analgezicele zilnice.
Să ne zâmbim cu bine!