Incrustațiile dentare, cunoscute atât medicilor cât și pacienților mai ales sub denumirile lor în limba engleză de ”Inlay” și „Onlay”, sunt restaurări dentare care se realizează fie manual de către tehnicianul dentar fie prin frezaj computerizat CAD/CAM, pe baza unei amprente a dintelui care urmează să fie restaurat. Acestea sunt apoi cimentate într-o a 2-a etapă ulterioară. Din acest motiv, ele mai sunt numite și restaurări indirecte, în antiteză cu restaurările directe (obturațiile, „plombele”), care sunt realizate de medic direct pe dinte, în gura pacientului.

Termenul de „Inlay” definește o piesă protetică care se adresează reliefului negativ al suprafețelor dentare ocluzale (pe care se mestecă) reprezentat de șanțurile și fosetele de pe această suprafață. Această lucrare protetică este o alternativă la obturațiile dentare.

Termenul de „Onlay” definește o piesă protetică care se adresează reliefului pozitiv al acestor suprafețe, scopul fiind de a reface parțial sau total această suprafață a dintelui (Fig. 3.2.1). Onlay-ul poate reprezenta o cale de mijloc între obturație și coroana totală, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care sunt cunoscute și sub denumirea de coroane parțiale.

Atunci când dintele a suferit distrucții extinse iar refacerea sa prin restaurări directe (obturații) nu mai este recomandată, restaurările indirecte, onlay-urile, pot fi o opțiune de tratament ideală din punct de vedere al esteticii și rezistenței, fiind mai puțin invazive decât o coroană totală.

Avantajele restaurărilor indirecte:

1. O bună refacere a morfologiei ocluzale, adică a suprafețelor pe care se realizează masticația;
2. Restaurarea punctelor de contact dintre dinți în situații clinice dificile;
3. Realizarea protecției mecanice a dinților susceptibili la fractură datorită pereților subțiri;
4. Fiabilitate și rezistență crescută comparativ cu restaurările directe;
5. Avantaje legate de faptul că ele se cimenteză cu sisteme adezive pe dinți.

Restaurările indirecte au microinfiltrație marginală scăzută față de restaurările directe datorită eliminării stresului de polimerizare a compozitului. De asemenea au o rezistență mecanică mai mare și produc sensibilitate postoperatorie mai mică. Restaurările indirecte din ceramică oferă o adeziune mai bună la smalț decât cele din compozit însă sunt mai susceptibile la fracturi înainte de montarea lor, adică în faza de manipulare și probă.

Principalele indicații ale restaurărilor indirecte:

• cavități medii și mari cu lipsa unuia sau a mai multor cuspizi;
• cavități în care protecția mecanică a unuia sau a mai multor cuspizi este recomandată pentru îmbunătățirea prognosticului;
• modificarea morfologiei ocluzale în reabilitări complexe;
• restaurarea dinților cu fisuri și risc crescut de fractură;
• restaurări multiple de cavități medii sau mari.

Ele pot fi realizate din materiale precum rășini diacrilice compozite, ceramică sau zirconiu.

Care sunt pașii de tratament?

1. Medicul dentist pregătește dintele care urmează să primească o restaurare indirectă (inlay sau onlay) în principal prin curățarea cariei și rotunjirea marginilor. (Fig. 3.2.2)

2. Se ia o amprentă a dintelui fie cu materiale pe bază de silicon, fie prin scanare optică digitală cu un scanner intraoral (ex.Cerec). (Fig. 3.2.3 a) Dacă onlay-ul va fi cimentat într-o altă ședință atunci peste dinte se plasează un material provizoriu care să-l protejeze și să îl fixeze în poziție până la ședința următoare. (Fig. 3.2.3b).

3. Onlay-ul este realizat de tehnician sau frezat chiar direct în cabinet cu o mașină de frezare CAD/CAM, după ce au fost alese materialul și culoarea dorită. (Fig. 3.2.4).

4. În vederea cimentării onlay-ului pe dinte, se realizează o izolare a dintelui prin aplicarea unei folii de digă astfel încât saliva să nu poată ajunge pe dinte, evitând în acest fel o potențială compromitere a cimentării . Această etapă este obligatorie pentru orice procedură care implică folosirea unui adeziv. (Fig. 3.2.5)

5. Onlay-ul este fixat într-un suport de metal sau plastic pentru a putea fi manipulat și așezat peste dinte pentru probă. (Fig. 3.2.6 și Fig. 3.2.7).

6. Dintele pe care urmează să fie cimentat onlay-ul se curăță foarte bine cu un jet de apă și pulbere (Fig. 3.2.8) iar peste dinții vecini se aplică o bandă de teflon astfel încât adezivul și cimentul care vor fi folosite să nu se lipească și de aceștia. (Fig. 3.2.9)

7. Atât suprafața dintelui cât și suprafața internă a onlay-ului (adică cele doua fețe care vor veni în contact) se pregătesc pentru adeziune prin aplicarea unor substanțe care să mărească puterea de lipire a cimentului. (Fig. 3.2.10, Fig. 3.2.11).

8. După aplicarea cimentului, onlay-ul este așezat în poziție pe dinte iar excesul de ciment care refluează este îndepărtat cu o periuță fină (Fig. 3.2.12 și Fig. 3.2.13). Priza cimentului se realizează sub acțiunea luminii emise de lampa de fotopolimerizare.

9. Se evaluează adaptarea (Fig. 3.2.14) și după îndepărtarea foliei de digă, se ajustează astfel încât onlay-ul să fie în mușcătura corectă.

10. În funcție de statusul fiecărui dinte, dinții vecini pot primi tratamente diferite, unii fiind restaurați direct, prin obturații, iar alții indirect prin onlay-uri Fig. 3.2.15 și Fig. 3.2.16

Bibliografie:

Hilton TJ., Summit JB. Pulpal Considerations in: Hilton TJ.,Ferracane JL., Broome JC. Summitt’s Fundamentals of Operative Dentistry, A Contemporary Approach, Fourth Edition. Quintessence 201.

Mount, Hume at all. Preservation and Restoration of tooth structure. WIley Blackwell 2016.