Tehnica de spălare a dinţilor: cu periuţă în unghi de 45 de grade faţă de suprafața dinţilor, se execută mişcări rotative, pe exteriorul şi interiorul dinţilor (pe verticală), exercitând o apăsare mai mare spre partea cu care mestecăm sau muşcăm; astfel, îndepărtăm bacteriile din zona gingiei, care pot da inflamaţii, chiar parodontopații, şi pot duce la pierderea dintelui. Această tehnică este valabilă pentru toată lumea; copiii vor fi ajutaţi de părinţi până când vor fi în stare să-şi facă singuri periajul corect.
Durata optimă pentru un periaj corect este de circa trei minute. E bine să ne spălăm pe dinţi după fiecare masă, iar dacă nu, cel puţin de două ori pe zi (o dată dimineaţă, după micul dejun, şi o dată seară, înainte de culcare)

1. Apa de gură este recomandată datorită faptului că, prin clătire, poate ajunge în spaţii din cavitatea bucală ce nu pot fi curăţate cu periuţă de dinţi.
Are efect antibacterian şi un miros foarte plăcut. De fiecare dată când te speli pe dinţi, clăteşte 20-30 de secunde cu apă de gură.

2. Aţa dentară cerată nu are efect antibacterian, dar e eficientă prin faptul că ajută la eliminarea resturilor care nu au ieşit la periaj şi are un efect de gresare asupra suprafeţelor de contact dintre dinţi, elimind fricţiunea şi distrugerea smalţului în acele suprafeţe sau puncte.
Important! Trebuie să folosim aţă dentară înainte de spălatul pe dinţi, nu după.

3. Gumă de mestecat este recomandată în igienă dentară cu condiţia să nu conţină zahăr (gumă de mestecat sugar-free).
Dacă, ocazional, nu te poţi spală pe dinţi, soluţia cea mai la îndemână este să mesteci gumă.
Efectul este de curăţare mecanică şi stimulare a producţiei de salivă, care neutralizează acizii prezenţi în gură după o masă copioasă.

Foarte important pentru menţinerea sănătăţii danturii este vizita periodică la stomatolog. Aceste controale au rolul de a preveni sau depista afecţiuni ale dinţilor, cu mult înainte să le remarci sau să înceapă să te doară.
De asemenea, medicul stomatolog poate să efectueze, la cerere, intervenţii profilactice pe care, evident, nu le poţi face acasă (de exemplu: detartraj şi curăţarea dinţilor cu ultrasunete şi jet de apă cu bicarbonat, sigilarea molarilor la copii şi tineri, pentru a preveni apariţia cariilor).
Autor Dr. Marius Bud
Programează o consultație și vezi cum ar putea arăta zâmbetul tău, planificat digital și gândit medical.
© 2026 Mb Dental. Toate drepturile rezervate.
Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta pe site. Prin utilizarea acestui site, îți exprimi acordul pentru utilizarea cookie-urilor.
Manage your cookie preferences below:
Essential cookies enable basic functions and are necessary for the proper function of the website.
Google Tag Manager simplifies the management of marketing tags on your website without code changes.
Statistics cookies collect information anonymously. This information helps us understand how visitors use our website.
Google Analytics is a powerful tool that tracks and analyzes website traffic for informed marketing decisions.
Service URL: policies.google.com (opens in a new window)
Marketing cookies are used to follow visitors to websites. The intention is to show ads that are relevant and engaging to the individual user.
Google Maps is a web mapping service providing satellite imagery, real-time navigation, and location-based information.
Service URL: policies.google.com (opens in a new window)