Nu există o singură soluție pentru toate problemele ortodontice, din contră, o problemă ortodontică poate fi tratată în mai multe feluri. Ceea ce este important este să se găsească soluția cea mai bună și cea mai eficientă pentru fiecare pacient în parte. De aceea, înainte de stabilirea unui plan terapeutic sunt necesare o serie de investigații și există câteva etape:
Decizia de a urma un tratament ortodontic nu este una simplă. Pacienții trebuie să fie conștienți că este un tratament de durată, care implică vizite regulate la medic, o mai mare atenție la ce alimente consumă și cel mai important, o igienă riguroasă. Este foarte important ca ei să fie motivați să facă acest lucru, să fie convinși că este cea mai bună opțiune pentru problema lor și orice nelămurire să o discute cu medicul ortodont înainte de începerea tratamentului.
Tratamentele ortodontice se pot realiza la orice vârstă.
Faptul că tratamentele ortodontice înregistrează succese depline în corectarea dentiției la vârste fragede nu înseamnă că ele nu pot da rezultate pe măsură şi în cazul pacienţilor adulţi. E recomandat ca problemele de ortodonţie să fie depistate şi tratate încă din copilărie pentru un plus de eficiență, însă tratarea lor la vârsta adultă nu ne împiedică să obţinem corecţiile dorite, chiar dacă procedeul poate fi ceva mai neplăcut şi mai îndelungat.
Pe lângă dezavantajul estetic pe care îl prezintă, decalajele aparatului dentomaxilar (dinţii strâmbi, maxilarul sau mandibulă deplasate ș.a.m.d.) pot influența negativ vorbirea şi masticaţia, ducând la complicaţii nedorite. De aceea, corectarea mușcăturii, de exemplu, nu este numai o chestiune de estetică, ci, în primul rând, de eficiență la nivelul masticaţiei şi a vorbirii. Cu ajutorul aparatului ortodontic medicul stomatolog va putea corecta dinţii înghesuiţi (Fig. 6.2.1), spaţiile interdentare vechi sau recente, în vederea obţinerii unei bune alinieri a dinţilor. După caz, aparatul dentar poate fi metalic, ceramic, lingual, invizibil etc.

Câteva probleme pot împiedica însă buna desfăşurare a tratamentului ortodontic. Printre acestea se numără cariile dentare existente, bolile parodontale care afectează sănătatea gingiilor, deformările la nivelul maxilarului care la vârstă adultă nu mai pot fi corectate, dinţii rupţi şi nu în ultimul rând, motivaţia adulţilor care îşi pierd foarte repede răbdarea atunci când vine vorba de tratamente de lungă durată. Astfel, dacă pacienţii sunt motivaţi şi cred că pot rămâne aşa şi în continuare, tratamentul ortodontic va putea fi început numai după ce toate celelalte probleme vor fi fost rezolvate în prealabil.
Programează o consultație și vezi cum ar putea arăta zâmbetul tău, planificat digital și gândit medical.
© 2026 Mb Dental. Toate drepturile rezervate.
Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta pe site. Prin utilizarea acestui site, îți exprimi acordul pentru utilizarea cookie-urilor.
Manage your cookie preferences below:
Essential cookies enable basic functions and are necessary for the proper function of the website.
Google Tag Manager simplifies the management of marketing tags on your website without code changes.
Statistics cookies collect information anonymously. This information helps us understand how visitors use our website.
Google Analytics is a powerful tool that tracks and analyzes website traffic for informed marketing decisions.
Service URL: policies.google.com (opens in a new window)
Marketing cookies are used to follow visitors to websites. The intention is to show ads that are relevant and engaging to the individual user.
Google Maps is a web mapping service providing satellite imagery, real-time navigation, and location-based information.
Service URL: policies.google.com (opens in a new window)