Blog

interviuri, articole și noutăți

138.002.jpeg
31/01/2021

Afecțiunile parodontale sunt una dintre cele mai frecvente probleme ale cavității orale, dar care cel mai adesea rămân nediagnosticate. Acest lucru se datorează adesea simptomelor care nu evoluează proporțional cu gravitatea bolii, ele de obicei rămânând mult mai ușoare, si astfel ajung să fie ignorate o perioadă lungă. Primul și cel mai persistent simptom sunt sângerările gingivale, despre care puteți citi mai multe aici.

 

Consultul

Dacă aveți vreo suspiciune că aveți o suferință de natură parodontală, sau dacă medicul dumneavoastră stomatolog observă o asemenea afecțiune, primul pas este o vizită la medicul parodontolog. Acesta vă va efectua un consult complet, însoțit de realizarea unei fișe parodontale, ce va urmări măsurarea gingiei din jurul fiecărui dinte, conform imaginii alăturate. În funcție de aceasta, se va pune un diagnostic și se va recomanda un plan de tratament aferent.

Consultatie parodontologie pentru parodontoza. Masurare pungi parodontale. Parodontometrie
Consultatie parodontologica

Tratamentul. Terapia inițială.

Având în vedere că boala parodontală este inițiată și susținută de prezența tartrului și a plăcii bacteriene la nivel subgingival, prima etapă o va reprezenta igienizarea profesională a acestora. Ultimele studii realizate în anul 2019 plasează ca și eficiență și  ‘standard de aur’ în terapia inițială detartrajul și surfasajul (chiuretajul) mecanic al rădăcinilor, cu ajutorul chiuretelor și al aparatului cu ultrasunete.  Acest proces se va realiza în cel mult 2 ședințe, ce vor fi programate la maxim 48 de ore una de cealaltă, și poartă denumirea de ‘Full mouth scaling’. Fiecare sedință va presupune curățarea sub anestezie a dinților unei arcade, acolo unde aceștia prezintă pungi parodontale, și irigarea/spălarea ulterioară cu soluții antiseptice pentru a dezinfecta complet zona subgingivală.

Caz sever boala parodontala

 

Antibiotice?

În funcție de faza în care a fost prinsă boala, dacă aceasta este acută sau cronică, dar și în funcție de gravitatea și dimensiunea pungilor parodontale, medicul dumneavoastră vă va recomanda în urma etapei de terapie inițială asocierea unor antibiotice pe o durată cuprinsă între 5 și 14 zile. În cazurile severe se poate indica asociarea a 2 antibiotice, pentru a cuprinde un spectru cât mai larg antibacterian. De asemenea, în cazurile refractare la tratament sau în cele recidivante, se va realiza o antibiogramă a secrețiilor parodontale urmată de un tratament medicamentos in functie de rezultatele acesteia.

reabilitare parodontala si protetica punte ceramica pe metal. boal aparodontala. MB Dental Cluj
Reabilitare completă parodontală și protetică

Clorhexidina. Apa de gura, geluri, paste de dinți. 

Tot în urma terapiei inițiale vi se va prescrie utilizarea unei ape de gură antibacteriene pe bază de clorhexidină și uneori a unor geluri pentru aplicare direct la nivelul gingiilor. Este foarte importantă utilizarea acestora conform indicațiilor, pentru nu mai mult de 14 zile, deoarece utilizarea lor îndelungată prezintă efecte adverse, precum pătarea dinților și alterarea senzațiilor gustative. De asemenea, pastele de dinți concepute pentru afecțiuni gingivale vor aduce un beneficiu și vor fi recomandate pentru utilizare pe termen lung.

 

Dușul bucal, ața dentară, periuțele interdentare.

Unul dintre aspectele cele mai importante în momentul igienizării personale de acasă a danturii este curățarea interdentară a dinților, acesta fiind locul din care pornesc cel mai frecevent problemele de natură parodontală. Pentru a facilita acest lucru, în ultima perioadă au apărut pe piața tot mai multe dispozitive din categoria irigatoarelor bucale (duș bucal). Prin proiectarea unui jet subțire de apă/apă de gură, acestea curăță eficient și confortabil zona dintre dinți, aducând astfel pe termen lung un beneficiu extrem de important sănătății dinților și a gingiilor.

În afară de ele, este important să se folosească și ața dentară și periuțele interdentare, zilnic, pentru a obține eficiență maximă în igienizarea zonei interdentare.

 

Vizita de reevaluare. 

După terapia inițială și indicațiile de igienizare, medicul parodontolog vă va chema la reevaluare la 2-3 luni, pentru a vedea evoluția tratamentului. Este necesară această perioadă de pauză pentru a da timp organismului să reacționeze și să activeze mecanismele de regenerare, astfel se va observa eficiența terapiei și evoluția/involuția bolii. În cazurile în care nu se observa un progres substanțial, se va relua din nou terapia inițială, iar în cazurile recidivante se va asocia și o terapie chirurgicală pentru regenerarea tisulară. De asemenea dinții cu mobilitate crescută vor fi incluși într-o imobilizare pentru sporirea stabilității lor. 

Imobilizare dinti frontali cu bibra de sticla. Terapie initiala boala pardodontala. MB Dental Cluj
Terapie inițială și imobilizarea grupului frontal inferior

Terapia de menținere.

Pe termen lung, lucrurile în general evoluează foarte bine dacă se respectă detartrajele periodice la 4-6 luni, iar igiena personală este strictă și realizată cât se poate de atent. De asemenea se recomandă o atenție sporită, iar la primele semne de sângerare gingivală sa fie programat un control. Chiar dacă boala parodontala nu se poate vindeca, ea poate fi stopată și ținută sub control printr-o igienă personală strictă, combinată cu igiena profesională periodică la medicul dentist. 


30/01/2021

Periajul dentar este extrem de important pentru a mentine sanatatea dintilor, insa spatiile dintre dinti nu sunt in totalitate accesibile pentru periuta dentara. Zonele dintre dinti trebuie si ele curatate insa ele  se pot igieniza doar folosind ata interdentara sau dusul bucal.

In cazul dintilor din prima poza (nr. 1), desi pacientul se periaza corect de doua ori pe zi, iar dintii par sanatosi la o evaluare superficiala, exista doua carii situate pe fetele vecine ale dintilor, cele care sunt inaccesibile periajului dentar (poza 1- zonele mai intunecate care corespund cavitatilor preparare din urmatoarele poze).  Avand in vedere ca punctul lor de pornire este situat intre dinti, de cele mai multe ori sunt greu de observat de pacient si uneori chiar si de medic in lipsa radiografiilor. Cel mai frecvent, aceste carii pornite dintre dinti sunt cauzate de alimentele care, in timpul mestecarii, intra aici si nu sunt apoi indepartate cu ata dentara sau dusul bucal. Ele fermenteaza iar acizii rezultati ataca smaltul si produc carii pe fetele vecine ale dintilor.

Dupa indepartarea stratului superficial de smalt, puteti observa (poza 2) dimensiunea cariilor (zonele de culoare maro inchis), care sunt si in acest caz, ca de obicei, mai profunde decat asteptarile pacientilor. De cele mai multe ori pacientii sunt foarte surprinsi sa afle si sa vada aceste carii (medicii fie fac fotografii fie dau pacientilor oglinzi ca ca vada dintii)  care au fost oarecum „mascate” unui ochi neavizat. Pentru a le putea curata se indeparteaza stratul de smalt de pe suprafata pe cere se mesteca. Astfel, se prepara cavitati care  se extind pe cate doua fete ale fiecarui dinte: fata pe care se mesteca si fata care vine in contact cu dintele vecin. Caria este apoi complet indepartata (poza 3) de medic folosind frezele (cele care genereaza zgomotul atat de cunoscut fiecarui pacient). Cavitatile rezultate in urma curatarii sunt apoi dezinfectate si umplute, pas cu pas, folosind un adeziv si material de obturatie (rasini diacrilice compozite). Mai intai se refac cei doi pereti verticali vecini ai dintilor care  vor trebui sa fie construiti in contact pentru a nu permite alimentelor sa patrunda intre dinti, atunci cand pacientul mesteca, pentru a produce noi carii si inflamatii ale gingiei.

Mai intai, medicul instaleaza pe fiecare dinte cate o matrice din metal, un fel de conformatoar care ajuta la construirea succesiva a peretilor dintelui (poza 4). Dupa refacerea primului perete a unui dinte, una dintre matrici este indepartata (poza 5). Ulterior, medicul reface  peretele celui de-al doilea dinte si indeparteaza si a doua matrice (poza 6). Se va continua umplerea cavitatilor cu material de obturatie si se va modela o suprafata care sa aiba un relief cat mai asemanator cu cel initial, natural a  dintilor.  Este  posibila chiar adaugarea unor pigmenti usor maronii, identici cu cei care exista uneori  pe dintii naturali pentru a face obturatia perfect integrata in estetica generala a dintilor pacientului ( poza 7).

Dupa ce suprafetele obturatiei se finiseaza si se lustruiesc, se verifica cu o ata dentara daca cele doua plombe sunt in contact strans si nu vor permite alimentelor sa mai patrunda intre dinti.

Recomandam tuturor pacientilor sa nu neglijeze nici igiena interdentara, nici semnalele care pot indica o posibila carie interdentara: agatarea atei dentare care se scamoseaza, inflamatie cu usoara jena si sangerarea gingiei dintre doi dinti, retentia de alimente intre doi dinti si indepartarea lor cu greutate, sensibilitate la rece si dulce.

Dr. Marius Bud, Mb Dental Cluj


web2019_12_MBDental_CatalinHladi-8005-1200x800.jpg
09/01/2021


1. Organismul meu poate sa respingă implantul
Unul dintre miturile clasice este respingerea implantului dentar de către organism. Marea majoritate a implanturilor dentare sunt realizate din aliaje ale titanului precum Ti-6Al-4V sau titan pur comercial. Aceste aliaje de titan sunt biocompatibile și se folosesc la scară largă pentru restul dispozitivelor implantabile (plăcuțe de osteosinteză, proteze valvulare, proteze de șold, etc). În ultimul timp a crescut utilizarea implanturilor din materiale ceramice (Zirconiu) sau aliaje titan-zirconiu cu rezultate foarte bune in ceea ce privește biocompatibilitatea. Cauzele pierderii unui implant dentar pot implica o igienă deficitară, o boală parodontală activă, forțe ocluzale exagerate, poziționarea incorectă a acestuia endoosos și supunera lui la forțe care sunt transmise într-un ax nefavorabil.
2. Pentru că osul meu s-a resorbit, nu pot beneficia de tratament implantar.
Procesele alveolare ale oaselor maxilare sunt specializate în preluarea forțelor ocluzale generate de masticație. Pierderea dinților și implicit a funcției va conduce la o atrofie a acestora (resorbția osoasă). Cu cât timpul scurs de la pierderea dintelui este mai mare cu atât resorbția va fi mai mare. Din fericire, cercetările continue au condus la dezvoltarea tehnicilor de regenerare osoasă prin care pierderile osoase pot fi recuperate. Folosirea grefelor osoase permite reconstrucția crestelor alveolare în vederea posibilității realizării tratamentului implantar.
3. Implanturile sunt mai bune decât dinții mei naturali, motiv pentru care doresc să îmi înlocuiesc toți dinții cu implanturi dentare.
Greșit. Dinții naturali sunt menținuți endoosos prin intermediul ligamentelor parodontale, ligamente specializate în menținerea dinților în alveole și în transmiterea forțelor ocluzale. În momentul pierderii unui dinte se pierd și aceste ligamente. Implantul dentar nu beneficiază de un astfel de aparat ligamentar, conexiunea lui cu osul fiind una directă. De aceea implantul dentar este mult mai fragil la forțe ocluzale nocive.
4. Se va declanșa detectorul de metal în aeroport sau voi avea probleme în timpul unui RMN?
NU și NU. Implanturile dentare nu au proprietăți magnetice.
5. Îmi este frică să aleg tratamentul implantar pentru că este dureros
Tratamentul implantar se realizează în cele mai multe cazuri în anestezie locală, rareori în anestezie generală. Anestezia locală presupune una sau mai multe înțepături cu un ac foarte fin, după aplicarea la locul înțepăturii a unei soluții anestezice topice. Tratamentul implantar este nedureros, minim invaziv, și de cele mai multe ori durata intervenței este scurtă.
6. Aplicarea implanturilor și a lucrării finale se poate face în 24 de ore.
Fiecare organism este diferit. La fel este fiecare patologie sau evoluția acesteia. Sunt situații când oferta osoasă (cantitatea și calitatea) permite aplicarea unuia sau a mai multor implanturi dentare, iar dacă la momentul implantării stabilitatea primară este foarte bună, pacientul poate beneficia imediat de o lucrare protetică provizorie, apoi de cea finală. Din păcate, sunt situații în care pierderile osoase sunt mari, calitatea osoasă este scăzută iar aceste situații necesită un tratament care se întinde pe o perioadă mai lungă de timp.

Dr. Tiberiu Tamas- chirurgie si implantologie orala, MB Dental Cluj

 


02/02/2020

Interviu cu Dr. Stefania Balint, medic stomatolog specialist ortodontie la MB Dental.

De ce ti-ai ales aceasta specialitate?

Inca de  cand eram mica mi-am dorit sa urmez facultatea de stomatologie. In anul 5 de facultate am avut ocazia sa studiez un semestru in Austria in cadrul unui program Erasmus si acolo am avut primul contact cu ortodontia, care mi s-a parut fascinanta si m-am decis ca dupa terminarea facultatii sa ma specializez in aceasta ramura a medicinii dentare.

Cum isi poate da seama un pac ca are nevoie de trat orto?

In general pacientii solicita un tratament ortodontic in momentul in care sunt nemultumiti de aspectul zambetului lor, cel mai frecvent observa dintii nealiniati, inghesuiti. Exista insa, si alte semne care ar trebui sa ii trimita pe pacienti la un consult ortodontic: abraziile dentare (dintii tociti) –  un semn ca sistemul masticator sufera, durerile articulare, musculare, de cap – pot aparea ca urmare a unei muscaturi incorecte. Este  bine ca pacientii  sa faca regulat controale la medicul dentist, care poate observa anumite probleme si sa-i  indrume spre ortodont. Acest lucru este valabil si in cazul copiilor, deoarece anomaliile dentare si mai ales cele scheletale sunt mai usor de influentat si corectat la varste fragede decat dupa incetarea cresterii.

Care sunt consecintele netratarii problemei ortodontice

Daca vorbim despre problemele ortodontice in cazul adultilor, este  important ca pacientii sa inteleaga (si este de datoria noastra sa le explicam ) ca ortodontia nu inseamna doar aliniere dentara. Sistemul masticator cuprinde pe langa dinti si tesuturile lor de sustiere, muschi  si articulatia temporo-mandibulara iar o problema ortodontica poate sa afecteze toate aceste componente. O muscatura instabila si nefunctionala poate, in timp, crea probleme la nivelul acestor structuri traduse prin dureri, mobilitate dentara, afectarea tesuturilor de sustinere ale dintilor sau  chiar probleme de postura. Daca e sa ne referim la copii, este bine sa retinem ca in perioada de crestere  tratamentul este in multe cazuri mai facil iar consecintele nerealizarii acestuia sunt reprezentate in aumite situatii de un tratament mai complicat si chiar mai indelungat in perioada adulta.

Ce schimbari aduce un tratament ortodontic in viata unui pacient?

Pot spune din proprie experienta ca un tratament ortodontic schimba in bine viata pacientului din mai multe puncte de vedere. In primul rand,  modificarile estetice pe care le aduce tratamentul cu aparat dentar nu sunt limitate  doar la nivelul dintilor, ci se reflecta la nivelul intregii fete: pacientii care au fost ani la rand complexati de aspectul dintilor lor, devin mai zambitori, mai relaxati, au un aspect intinerit si au mai multa incredere in ei. In al doilea rand, daca e sa ne referim strict la dinti, prin aliniere, acestia devin mult mai usor de igienizat, si prin asta scade si riscul de carii si inflamatii gingivale. Un alt aspect pozitiv este reprezentat de imbunatatirea igienei orale a pacientilor, ei find nevoiti in timpul tratamentului sa acorde o importanta mai mare  acestui lucru,  formandu-si astfel un obicei care va ramane si dupa indepartarea aparatlui dentar.

Care sunt etapele mari are unui trat orto?

Nu exista o singura solutie pentru toate problemele ortodontice, din contra, o problema ortodontica poate fi tratata in mai multe feluri. Ceea ce este important este sa se gaseasca solutia cea mai buna si cea mai eficienta pentru fiecare pacient in parte. De aceea, inainte de stabilirea unui plan terapeutic sunt necesare o serie de  investigatii si exista cateva etape:

  1. Consultatia initiala –  este etapa in care are loc discutia cu pacientul, examinarea clinica si ii sunt indicate cateva investigatii imagistice (radiografii,RMN)
  2. A doua consultatie – etapa in care se realizeaza fotografiile initiale (intra-si extraorale)si se iau amprente
  3. A treia intalnire –  cea in  care se discuta planul si optiunile terapeutice

Ce sfat ai da pacientilor care a nevoie de un tratament pentru a-i ajuta sa ia decizia de a-si trata problema?

Decizia de a urma un tratament ortodontic nu este una simpla. Pacientii trebuie sa fie constienti ca este un tratament de durata, care implica vizite regulate la medic, o mai mare atentie la ce alimente consuma si cel mai important, o igiena riguroasa. Este foarte important ca ei sa fie motivati sa faca acest lucru, sa fie convinsi ca este cea mai buna optiune pentru problema lor si orice nelamurire sa o discute cu medicul ortodont inainte de inceperea tratamentului.

Multumim, dr. Stefania Balint


21/12/2019

Dr. Paul Ciobanu

Atunci când dinţii prezintă distrucţii prea avansate pentru a mai putea fi restauraţi cu succes pe
termen lung prin metode directe se va apela la utilzarea reconstrucţiilor protetice. Cea mai cunoscută
variantă a acestor reconstrucţii o reprezintă clasicile coroane de acoprire (“îmbrăcarea dintelui”).
Trebuie ştiut că, de fapt, restaurările protetice sunt de mai multe tipuri, atât din punc te devedere al
formei şi extinderii acestora, cât şi din punct de vedere al materialelor folosite pentru realizarea lor,
fiecare prezentând anumite avantaje şi dezavantaje. Din acest motiv alegerea unui anumit tip de
reconstrucţie trebuie facută tinând cont de fiecare situaţie în parte.
Într-o clasificare simplistă am putea împărţi restaurarile protetice unidentare astfel:

  1. În funcţie de materiale: – fizionomice: – metalo-ceramice (ceramică stratificată pe capă metalică)
    – integral ceramice
    – ceramică stratificată pe oxid de zirconiu
    – oxid de zirconiu monolit
    – nefizionomice: – diverse aliaje metalice, nobile sau nenobile
  2. În funcţie de extindere: – coroane de acoperire (vor îmbrăca în totalitate dintele în cauză)
    – coroane parţiale – inlay/onlay/ overlay(nu vor acoperi în totalitate

dintele în cauză)

Restaurările integral cermice, fie că vorbim despre coroane de acoperire, coroane parţiale sau
faţete, vin să raspundă celor mai ridicate cerinţe estetice. Datorită proprităţilor optice şi a
posibilitătilor de stratificare, masele ceramice permit obţinerea unor restaurări ce vor mima aproape
perfect aspectul de dinte natural. Un alt avantaj al restaurărilor integral ceramice, care în acelaşi timp
impune şi anumite condiţii în ceea ce priveşte alegerea şi prepararea dinţilor ce vor fi restauraţi, îl
reprezintă propritatea ceramicii de a putea realiza o adeziune chimică la smalţul dentar. Ca principale
dezavantaje am putea menţiona tehnica mai laborioasă de cimentare, necesitatea prezenţei unor
zone de smalţ (pentru a se putea realiza adeziunea chimică) şi aria mai restrânsă de indicații de
folosire. Deşi estetică, ceramica este în acelaşi mai puțin rezistentă la solicitările mecanice și la forţele
ce apar la nivelul cavității orale. Astfel restaurările integral ceramice au ca principală indicaţie zona
frontală şi cea premolară unde forţele dezvoltate sunt mai mici în cazul coroanelor de acoperire și a
punților dentare, în timp ce în cazul restaurărilor tip coroane parțiale (inlay/onlay) putând fi folosite
cu succes pe zona posterioară.
Primul pas în realizarea unei astfel de restaurări il reprezintă evaluarea dintelui ce va fi restaurat.
Acesta trebuie sa îndeplinească 2 condiții importante: să prezinte zone smalț, care să asigure
posibilitatea realizării unei cimentări adezive și să poată fi izolat corespunzător.


26/11/2019

Scopul capital al unui tratament endodontic este de a preveni apariția si dezvoltarea infecției periapicale / sau a crea condiții pentru repararea leziunilor osoase periapicale (rezultatul unor procese inflamatorii apicale care produc demineralizare osoasă). Evolutia unui tratament de canal (micșorarea/dispariția defectului) a fost analizata in mai multe studii stiintifice, iar succesul raportat variaza de la 35% la 95% (Sjoogren et al. 1990, 1997, Eriksen et al. 1995, De Moor et al. 2000, Friedman 2002, Siqueira et al. 2005, Marquis et al. 2006, de Chevigny et al. 2008, Moreno et al. 2013).

Pentru investigarea acestora cel mai frecvent se utilizeza radiografii clasice sau digitale pe care defectele osoase periapicale pot fi vizibile sub formă unor arii radiotransparente (mai închise la culoare). Cu radiologia 2D convențională, leziunea periapicală a fost definită ca un osteoliză regăsită în zona apicală a rădăcinii iar vindecarea se poate observa prin reducerea zonei radiotransparente.

În cazul de față, s-a decis retratarea si protejarea cu coroane de acoperire a celor doi dinți care prezentau leziuni periapicale asociate cu durere, cel mai probabil cauzat de infiltrarea bacteriană a tratamentului coronar și endodontic efectuat anterior.

Folosirea tehnologiei moderne în realizarea tratamentului, de la utilizarea microscopului operator, a instrumentării și a irigării antiseptice corespunzătoare, până la protecției protetice adecvate, a ajutat la vindecarea leziunii osoase asociate.

In cazul dintiilor cu leziune periapicala, Restrepo et. al 2019, a identificat ca vindecarea leziunii periapicale survine in proportie de 26.1% pana la 1 an de zile, 56.4 % dupa un an si 70.8 % dupa 4 ani.

Stiati ca: Durerea experimentată la 6 luni a fost, de asemenea, asociată cu rezultatul asteptat initial de pacient. Deci, pacientii care se astepta la un rezultat “foarte bun” al tratamentului, vor avea cu 61% mai putin sanse de a avea dureri la 6 luni, fata de un pacient care se asteapta doar la un rezultat “correct” / “bun” (Nixdorf et al. 2016)

 

Dr. Sergiu Spataru- medic specialist endodont – Mb Dental Cluj


fatete-dentare-ceramice-mb-dental-cluj-.002.jpeg
08/11/2019

Atunci cand dintii au defecte de culoare, forma, proportii care sunt greu sau imposibil de rezolvat prin metode clasice de albire sau restaurare directa, fatetele dentare pot fi solutia care sa rezolve estetic zambetul dumneavoastra la cel mai inalt nivel de exigenta. Din perspectiva pacientului, acest tratament este unul usor de suporat care insa presupune mai multe sedinte si mai multe decizii de luat.

Frecvent, pacientii ajung sa ia in considerare varianta fetetelor ceramice, dupa mai multe incercari nereusite de restabilire a esteticii prin alte modalitati. Daca principalul motor al deciziei „pro„ este cel estetic, motivele de retinere ale pacientilor sunt cel mai adesea de natura financiara si psihologica, ca vor avea dinti „artificiali”/”pusi” sau ca niciodata nu este momentul „perfect„ pentru a demara un tratament atat de laborios care se intinde pe durata mai multor sedinte.
Care sunt pasii pe care trebuie sa-i parcurgeti pentru a avea fatete ceramice?
Pasul 1: Medicul realizeaza un set de fotografii initiale si ia o amprenta a dintilor pe baza careia se va confectiona in laboratorul de tehnica dentara un model din gips (mulaj sau replica identica a dintilor dumneavoastra). Tot in aceasta sedinta, impreuna cu medicul, dumneavoastra veti stabili detaliile viitoarelor lucrari protetice tinand cont de ceea ce va doriti: culoare, forma, dimensiuni. Este posibil ca unele dintre dorintele dumneavoastra sa fie imposibil de realizat din motive obiective pe care medicul vi le va explica.
Pasul 2: Pe acest model/replica a dintilor se realizeza modificarile care doresc sa fie obtinute (forma, marime), un fel de „preview„ a variantei finale la care se doreste sa se ajunga. Ulterior, aceste modificari se copiaza folosind un material provizoriu direct pe dintii dumneavoastra pentru a face o simulare „live„ a variantei finale la care se doreste sa se ajunga.
Pasul 3: Dintii se pregatesc (slefuiesc) minim invaziv (uneori nici nu este nevoie sa fie slefuiti) si apoi se ia amprenta lor pentru a fi transferata tehnicianului dentar sau unui aparat de frezaj computerizat CAD/CAM. Fatetele se realizeaza din ceramica, la culoarea stabilita in prealabil si se aplica doar pe o suprafara a dintilor, pe cea exterioara dinspre buze care este vizibila atunci cand zambiti larg.
Pasul 4: Se realizeaza una sau, posibil mai multe probe intermediare, pentru a verifica detalii tehnice de executie si adaptare dar si cele legate de aspect, estetica si functionalitate. La aceste probe atat medicu cat si pacientul intervin cu sugestiile si corectiile considerate oportune pentru a obtine rezultatul care a fost programat initial.
Pasul 5: Cimentarea (lipirea) variantei finale a fatetelor realizare. Aceasta faza este una extrem de importanta deoarece de perfectiunea lipirii de dinte a fatetelor poate depinde succesul lor pe termen lung. Fatetele sunt foarte friabile inainte sa fie cimentate, ele fiind extrem de subtiri (pot avea frecvent  dimenini mult sub 1 mm grosime). Manopera de cimentare are mai multe faze in care se pregateste atat dintele cat si fateta prin aplicarea mai multor substante succesive pentru a obtine cea mai buna adeziune intre dinte si ceramica. Dupa cimentare veti primi indicatii si recomandari pe care va trebui sa le urmati pentru a ajuta la succesul pe termen lung al tratamentului pe care l-ati primit.
Pasul 6: Monitorizare prin verificarea comportamentului lucrarii la consultatii periodice.

Screenshot-2019-11-05-at-22.25.51-1200x494.png
05/11/2019

Dintii cu distructii coronare mari si canale curbe pot crea dificultati atunci cand urmeaza sa fie tratati endodontic. Datele stiintifice ne arata ca aproximativ 84% dintre dinti au canale curbe (Schäfer et al. 2002, Zheng et al. 2009). Cunoasterea gradului de curbura are importanta clinica pentru a usura planificarea tratamentului, estimarea gradului sau de dificultate dar si realizarea lui propriu-zisa. A fost demonstrat stiintific ca angulatii mari ale canalelor radacinilor pot cauza dificultati majore si posibile erori in timpul efectuarii tratamentului de canal (Lin et al. 2005). Ulterior, acestea afecteaza sansa de succes pe termen lung ale tratamentului endodontic. In mod uzual, masurarea curburii canalelor se realizeza pe radiografii digitale folosind software specializat. Astfel, canalele care sunt incadrate intr-o clasa de dificultate crescuta sunt, cel mai frecvent, tratate de catre medicii stomatologi endodonti, specializati in tratamentele de canal. Mai mult,  pe langa specializarea clinica este de importanta capitala utilizarea magnificatiei, adica a microscopului operator dentar pentru a mari campul operator.

In cazul prezentat  mai sus a fost indicat un tratament de canal, ca urmare a inflamarii ireversibile a nervului cauzata de o carie extinsa si profunda, netratata la timp. Dupa ce s-au refacut peretii coronari lipsa, in vederea izolari dintelui, canalele au fost curatate cu instrumentar rotativ flexibil si obturate sub control microscopic.

Dr. Sergiu Spataru- medic specialist endodont- MB Dental Cluj


DSC04814-1200x800-3-1200x800.jpg
02/05/2019

Ca în fiecare an, și în 2019, vara nu vine doar cu soare, valuri de mare și relaxare!

Pentru studenţii la medicină dentară ea aduce şi practică de vara!

Ca orice student la stoma, am avut şi noi parte de aceste stagii şi ştim cât este de important că în urmă lor să fii mulţumit că ai evoluat, că ai mers un pas înainte în pregătirea ta ca viitor medic dentist!

Acesta este motivul pentru care MB Dental continua traditia  de a oferi studenţilor care au încheiat anul 3, 4 sau anul 5 posibilitatea de a se alătura echipei noastre pentru două săptămâni pe perioada vacanţei de vară pentru a se familiariza cu workflow-ul clinic al unei clinici stomatologice. Ne place sa avem studenti alaturi de noi si la cabinet iar pacientii nostri apreciaza ca impartasim cu ei din experienta noastra. 

În urmă acestui stagiu de practică de vară veţi cunoaşte:

  • modul de organizare al unui cabinet privat;
  • lucrul la patru mâini;
  • realizarea planurilor de tratament complexe;
  • principiile de folosire a microscopului operator dentar
  • modul de realizare a restaurarilor directe si indirecte la micorscop
  • tehnici de preparare rotativă a canalelor radiculare;
  • tehnică de obturare radiculară prin condensare verticală la cald;
  • restaurarea coronară a dinţilor trataţi endodontic

Formular de înscriere

Te invităm să te înscrii online (aici) până în 26 mai 2019 iar noi îţi vom răspunde, cel târziu, Marti, 11 iunie 2019.

În speranţa că veţi încheia cu bine sesiunea, va dorim vacanţă plăcută tuturor!


10/02/2019

Sambata 9 februarie 2019, cu ocazia Zilei Mondiale a Stomatologului a fost lansata campania de informare pentru 

pacienti “Endodontul- medicul care salveaza dintii”. Campania a fost lansata in prezenta a peste 200 de medici dentisti care au participat la cea de-a patra editie a congresului anual de endodontie “EndoUPDATE” care a avut loc in perioada 8-9 februarie 2019 in Cluj-Napoca. Scopul acestei campanii este informarea publicului larg si a pacientilor asupra endodontiei, specializarea care se ocupa cu tratamentele endodontice, cunoscute mai ales sub denumirea de tratamente de canal sau scosul nervului din dinte.

De ce trebuie pacientii sa stie ca exista astfel de specialisti? Medicul stomatolog Stefan Jitaru, coordonatorul echipei de endodontie a clinicii MB Dental si unul dintre pionierii clujeni ai utilizarii microscopului dentar pentru tratamentele de canal, trateaza preponderent cazuri dificile, astfel incat pacientul sa isi poata folosi in continuare dintele tratat, evitand o extractie si necesitatea unui implant. Altfel spus, salvaza dintii de la extractie atunci cand este posibil. Acesta a declarat ca “cel mai frecvent, pacientii ajung la specialisti in endodontie la recomandarea medicilor lor dentisti care pot aprecia cel mai corect dificultatea fiecarui caz in parte.” Asadar, pacientii trebuie sa stie faptul ca pentru anumiti dinti mai complicati ei pot fi indrumati catre medici endodonti, urmand ca dupa realizarea tratamentului de canal sa revina la cabinetul medicului lor dentist pentru a-si continua tratamentele. Tratarea acestor cazuri dificile impune utilizarea unor aparate specifice care nu se gasesc in general in dotarea standard a unui cabinet stomatologic cum ar fi microscopul operator dentar. Medicul Radu Bulat din echipa de endodontie a clincii MB Dental a precizat ca “aceasta campanie trebuie sa furnizeze pacientilor  informatii reale despre ce inseamna un tratament endodontic, cat este el de sigur si care este corelatia dintre tratamentul de canal si alte afectiuni generale, deoarec in ultimul timp in mediul online au devenit virale tot mai multe informatii false, trunchiate sau  mituri”.

Aceasta campanie de informare a fost initiata de clinica MB Dental din Cluj Napoca impreuna cu compania germana Dentsply Sirona, producator de echipamente si produse stomatologice. Initiatorii invita atat medicii stomatologi cat si orice companie care intra in contact cu pacientii sa sustina aceasta campanie prin distibuirea materialelor informative realizate in acest scop.

Endodontia a fost introdusa in Romania ca specialitate separata  abia in ultimii ani, cele mai cunoscute specializari in stomatologie fiind ortodontia si chirurgia maxilo-faciala, acestea fiind dealtfel si cele mai vechi si cu traditie. Medicii stomatologi care s-au specializat in endodontie trateaza de regula dinti cu un grad crescut de dificultate datorat cel mai adesea unor radacini foarte curbate, canale extrem de inguste, sau rezolva diferite complicatii/incidente care pot aparea in decursul tratamentului cum ar fi: indepartarea unor bucati de ace/instrumente care s-au fracturat si au ramas blocate in canalul dintelui, repararea unor perforatii care pot aparea in peretii canalelor etc. Toate aceste interventii necesita aparatura specifica si costisitoare cum ar fi: microscoape care ajuta medicul sa poata vedea mai usor in interiorul dintelui deoarece canalele au dimeniuni sub un milimetru; aparate cu care se poate masura electronic lungimea canalelor; aparate cu care se curata interiorul canalelor  si cele cu care apoi se realizeza umplerea/plombarea canelelor; aparate de radiologie pentru realizarea radiografiilor digitale etc.

 


Urmărește-ne pe blog-uri

Ai întrebări?

0749 203 455
Clinica Cluj-Napoca

0746 200 274
Clinica Floreşti, Cluj

Mesaj

© 2016 MB Dental. Toate drepturile rezervate de MB Dental.

  • Română
  • English