Aftele bucale

21/12/2012 by MB Dental

afte_bucale

Aftele sunt ulcere apărute pe mucoasa cavităţii bucale şi pot avea cauze foarte variate, de la traumele şi leziunile mucoasei datorită periajului agresiv, la stresul emoţional, alimentele fierbinţi, proteză dentară şi până la fumat. În proporţie de 80%, ulcerele aftoase sunt minore şi nu prezintă riscul unor complicaţii, manifestându-se la persoanele cu vârstă cuprinsă între 10 şi 40 de ani.

Ele sunt destul de frecvente, mai des întâlnite la femei decât la bărbaţi, şi destul de neplăcute, generând o senzaţie puternică de arsură. Cel mai adesea, în interiorul cavităţii bucale, aftele apar pe gingie (42%), pe obraji, pe limba, pe buze şi, mai rar, în zona palatală. Cu toate acestea, când apar în apropierea dinţilor, ele pot fi confundate de unii pacienţi cu săculeţi de puroi, datorită culorii lor albicioase ori gălbui, ceea ce îi determină pe aceştia să se prezinte rapid la medicul stomatolog.

Dacă aftele nu se retrag după câteva zile (vindecarea lor se produce, de obicei, de la sine), este chiar recomandat ca pacienţii să meargă la medic, pentru că acesta le poate prescrie geluri, creme sau sprayuri calmante. De asemenea, e indicat că periajul dentar să fie efectuat cu multă delicateţe iar alimentele sărate şi cele fierbinţi să fie evitate. E bine de ştiut că spălăturile bucale ameliorează durerea şi grăbesc vindecarea aftelor. Utilizarea apei de gură are, la rândul ei, un efect benefic în retragerea acestora.

Totuşi, atunci când reapar periodic (la intervale mici de timp), aftele trebuie investigate cu atenţie, fiindcă, în anumite situaţii, ele pot fi asociate cu boli destul grave, inclusiv cu infecţia HIV/SIDA.

Să ne zâmbim cu bine!

Urmărește-ne pe blog-uri

Ai întrebări?

0749 203 455
Clinica Cluj-Napoca

0746 200 274
Clinica Floreşti

Mesajul tău

GDPR

© 2016 MB Dental. Toate drepturile rezervate de MB Dental.

  • Română
  • English