Deși are și o componentă genetică, anxietatea apare ca urmare a experiențelor directe sau indirecte de învățare, și, în acest sens, poate fi destul de „contagioasă”. Întrucât cei mici sunt foarte receptivi la reacțiile și la discursul părinților sau ale altor persoane apropiate, în momentul în care percep orice semnal de anxietate din partea acestora, ei pot fi tentați să dezvolte reacții similare.

Prin urmare, în cazul în care ne este teamă de dentist, este important să evitam să le transmitem această teamă copiilor și chiar să încercăm în mod activ să le modelăm o imagine pozitivă asupra întâlnirii cu medicul stomatolog. Astfel:

• le putem descrie copiilor cum urmează să se desfășoare vizita la dentist, dar e de preferat să o facem fără prea multe detalii, pentru a-i permite medicului să prezinte atât intrumentarul, cât și procedurile stomatologice, cu formule prietenoase, accesibile micuților;
• vom crește gradul de interes și atractivitate al intâlnirii cu dentistul, accentuând beneficiile acesteia: „o sa ai cei mai sănătoși dinți/cel mai frumos zâmbet din clasa/grupa/grupul de prieteni”, „o să înveți totul despre dințișorii tăi și vei ști cum să ai mai mare grijă de ei” etc.;
• le vom da copiilor exemple comportamentale pozitive în context stomatologic și le vom prezenta „poveștile de succes” ale celor care au trecut cu brio prin această experiență; în funcție de vârsta copiilor și de afinitatea lor pentru stilul narativ, putem extinde poveștile pentru a îngloba personaje fictive, de pildă „zâna Maseluță”, „peștișorul Nemo” etc.;
• vom încuraja o gândire corectă, asigurându-i pe cei mici că „vor reuși să treacă cu bine prin această experiență”, „totul va fi în ordine”, „toată lumea trece prin experiențe asemănătoare”, „nu-i mare lucru”, „totul e spre binele lor” etc.
• nu îi vom povesti copilului experiențele stomatologice negative pe care le-am avut noi sau alte persoane cunoscute, și nu vom asocia termeni negativi, precum „rău”, „durere” etc., cu consultul stomatologic;
• vom evita discuțiile despre durere inclusiv în eventualitatea în care copilul a perceput un oarecare disconfort, pentru a nu-i oferi ocazia de a exersa mental asocierea dintre acest mediu și reacția emoțională negativă, fapt ce i-ar putea spori anxietatea;
• vom încerca să recompensăm comportamentele bune ale copiilor în context stomatologic, fie prin simple cuvinte de laudă, fie oferindu-le un mic premiu, cu mențiunea ca trebuie reamintit comportamentul pe care vrem să îl încurajăm: „pentru ca te-ai urcat pe scaun și ai ținut gurița deschisă așa cum te-a rugat dentistul, meriți acest premiu”;
• vom accentua importanța igienei orale acasă și le vom explica celor mici că medicul dentist dorește numai să se asigure că sunt respectați pașii corecți ai acesteia.

În ultimă instanță, e bine să înțelegem că medicul stomatolog care se ocupă de copii știe să reacționeze corespunzător în situații dintre cele mai variate, el având capacitatea de a le gestiona cu succes.

Ioana Matea, psiholog MB Center 4 Kids