Afectiunile parodontale

04/10/2017 by mbdental0

Afectiunile Parodontale Incipiente

O intrebare frecventa a pacientilor nostri este: „De ce ar trebui sa ma programez la medicul dentist daca nu am probleme cu dintii: durere, carii deranjante sau edentatii?”. Raspunsul este foarte simplu: pentru ca starea de sanatate a cavitatii orale implica atat sanatatea dintilor cat si sanatatea tesuturilor ce ii sustin, adica tesuturile parodontale. Trebuie avut in vedere faptul ca starea dintilor nu estre intotdeauna concordanta cu starea tesuturilor parodontale. Desi prin prezenta placii bacteriene si a tartrului dintii nu sunt afectati (inca) de carii sau complicatii ale acestora, parodontiul se poate afla intr-o anumita stare de „imbolnavire” care variaza de la o simpla gingivita pana la o parodontita severa.

Pentru inceput ar fi bine sa va raspundem la o intrebare de baza: „Ce este parodontiul?”… Parodontiul este reprezentat de tesuturile ce sustin dintele, iar acestea sunt:

  • osul care iconjoara dintele: osul alveolar
  • ligamentele parodontale care ancoreaza dintele de os
  • gingia care iconjoara dintele, ancorata si ea prin ligamente atat de dinte cat si de osul alveolar.

Cel mai vulverabil punct al parodontiului este santul gingival, ce se afla la baza dintelui, intre acesta si marginea gingivala libera. Placa bacteriana si tartrul neindepartate corect printr-o igiena riguroasa se acumuleaza la acest nivel si reprezinta cauza declansatoare a unei inflamatii parodontale.

Trebuie de asemenea inteles de ce placa bacteriana are un efect distructiv asupra tesuturilor dentare: o parte din bacteriile prezente in cavitatea orala ce au ca principal suport nutritiv resturile alimentare neindepartate prin periaj secreta o serie de toxine ce ataca suportul biologic al gazdei.

Etapele principale ale unei afectiuni parodontale se succed astfel:

  • acumularea de placa bacteriana la nivelul santului gingival
  • aparitia gingivitei (inflamatia gingiei) indusa de placa bacteriana
  • patrunderea placii bacteriene in santul gingival
  • bacteriile distrug atasamentul gingiei la dinte si patrund din ce in ce mai adanc in spatiul format
  • osul ce inconjoara dintele se resoarbe (se distruge) si nivelul afectarii creste
  • intre gingie si portiunea de dinte care nu mai este inconjurata de os se formeaza o »punga parodontala»
  • in acest stadiu diagnosticul este de: parodontita cronica
  • placa bacteriana acumulata in punga parodontala mentine inflamatia si produce
  • distructie treptata a tesuturilor parodontale
  • fara tratament apar:
    • migrari dentare, dintii schimbandu-si pozitia datorita lipsei de sustinere
    • mobilitate dentara, datorate aceleiasi lipse de ancorare
    • abcese parodontale, prin acumularea placii bacteriene in pungile adanci
    • pierderea dintilor prin resorbtia osului si distrugerea ligamentelor.

Avand in vedere aceasta schema de evolutie, pacientul se poate prezenta la specialistul parodontolog inca din prima faza a afectarii parodontale: gingivita.

Semnele principale ale gingivitei simple sunt:

  • primul semn al gingivitei este sangerarea gingivala la periaj
  • modificarea culorii gingiei din roz pal in rosu aprins
  • senzatii de usturime, mancarime sau dureri usoare

Gingivita se poate trata eficient prin sporirea mijloacelor de igienizare individuale:

  • periaj dentar corect
  • utilizarea mijoacelor de igienizare auxiliare: ata dentara, periute interdentare, apa de gura, dusuri bucale.

De asemenea placa bacteriana greu accesibila si mai ales tartrul pot fi indepartate printr-un simplu detartraj cu ultrasunete si un periaj dentar profesional efectuate o data la 6 luni de catre medicul dentist. Spatiile mai greu accesibile cu tartru aderent se vor igieniza mecanic cu instrumente speciale de detartraj: chiurete parodontale si scalere.

Prin indepartarea placii bacteriene si a tartrului si mentinerea unei igiente corecte semnele de afectare gingivala vor disparea iar gingia isi va recapata starea de sanatate initiala.

Gingivita simpla netratata va evolua in anumite zone ale cavitatii orale spre parodontita cronica. Parodontita cronica, initial localizata se va generaliza, acaparand treptat toti dintii.

Tratamentul unei parodontite cronice este mult mai complicat si mai laborios decat al unei gingivite simple, de aceea este foarte important sa se intervina in stadii cat mai incipiente ale bolii.


Scrie un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Urmărește-ne pe blog-uri

Ai întrebări?

0749 203 455
Clinica Cluj-Napoca

0746 200 274
Clinica Floreşti

Mesajul tău

© 2016 MB Dental. Toate drepturile rezervate de MB Dental.

  • Română
  • English